mamaplus

Un copil hipoacuzic, abandonat de familie, a luat primul loc la Olimpiada de matematică

-
//
08.06.2022

Poveștile unor oameni pot fi adevărate lecții de viață. Mihai Emil, un băiat hipoacuzic născut prematur şi abandonat de familie, s-a plasat pe primul loc la Olimpiada Națională de Matematică din România. Povestea lui Mihai este una care descrie perfect viața unui învingător.

Deși a pornit încă de la naştere cu a doua şansă, fiind născut prematur, într-o familie cu puține posibilități, Mihai a reuşit să dovedească tuturor că totul este posibil.

Hipoacuzic, Mihai a ajuns în Centrul Şcolar pentru Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, un centru care poate fi considerat unul dintre cele mai bune din toată țara, mai ales prin prisma numărului mare de copii inteligenți, care au reuşit să obțină rezultate foarte bune chiar şi la competițiile de la nivel naţional.

Printre ei se numără şi Mihai.

"Mihai Emil este un elev de-al nostru de clasa a VII-a, care, odată intrat în sistemul de protecție la SOS Kinderdorf Cisnădie a fost depistat cu hipoacuzie, o deficiență senzorială auditivă și a fost înscris la grădiniță la noi în urmă cu 9 ani.

De atunci a tot acumulat informații, este un copil serios, inteligent și a luat la olimpiada națională pentru elevii deficienți de auz premiul I anul acesta, a avut cea mai bună notă din țară, 9,88 la matematică", a declarat Manuela Dobrotă, director adjunct al centrului.