mamaplus

Un copil din sudul țării a ajuns la spital după ce tatăl său l-a urcat la volan

-
//
17.06.2022

Iresponsabilitatea părinților se poate răsfrânge asupra copiilor. Un minor de 14 ani a ajuns la spital după ce tatăl său l-a urcat la volan. Accidentul a avut loc în data de 16 iunie, pe traseul R32, în apropierea satelor Albota de Sus și Albota de Jos, raionul Taraclia.

Automobilul condus de băiatul de 14 ani, s-a tamponat cu un autocamion. Presa locală scrie că în mașina ghidată de minor se afla și tatăl său, în calitate de pasager.

Din spusele șoferului de camion, mașina ieșise cu viteză mare dintr-un câmp din apropiere, fără a se asigura. Șoferul camionului nu a reușit să frâneze și s-a izbit în automobil. În urma impactului, minorul de 14 ani a fost transportat la spitalul raional Cahul cu un traumatism cranio-cerebral.

Nici tatăl băiatului și nici șoferul autocamionului nu au pățit nimic, ci s-au ales doar cu o sperietură zdravănă.

În acest context, Poliția atenționează părinții să nu-și urce copiii minori la volan deoarece în orice clipă s-ar putea produce o tragedie.