mamaplus

Un copil din raionul Călărași s-a înecat într-un iaz, după ce a intrat cu un amic pe gheață

0
//
09.02.2021

Durere fără margini într-o familie din localitatea Săseni, raionul Călărași. Copilul acestora în vârstă de opt ani s-a înecat ieri într-un iaz din localitate, după ce au intrat pe stratul format de gheață, împreună cu un prieten.

Tragedia a avut loc ieri în timp ce cei doi copii, victima de nouă ani și prietenul acestuia în vârstă de 12 ani se întorceau de la școală.

”În urma efectuării actelor de constatare preliminare urmăririi penale şi examinării cazului, s-a stabilit că, ieri, în jurul orei 16:00, minorul de 9 ani, împreună cu un alt minor, de 12 ani, ambii locuitori ai satului Săseni, aflându-se pe o stradă din aceeași localitate, au intrat într-o gospodărie unde se afla un bazin acvatic. Copiii au dorit să alunece pe suprafața gheții subțiri formate deasupra lacului, însă s-au prăbușit în apă.”, susține ofițerul de presă al IP Călărași, Călărași, Cristina Vicol.

Cei doi au intrat pe gheața iazului care nu era îngrădit, iar la un moment dat, băiețelul de nouă ani care era la mijlocul iazului s-a prăbușit sub apă, după ce stratul de gheață a cedat. Celălalt băiat a reușit să iasă, atât încât se afla mai aproape de mal. Minorul de 12 ani i-a reușit să iasă din apă și să meargă la domiciliul mamei amicului său și să o cheme în ajutor.

La scurt timp la fața locului au venit mai mulți localnici care l-au scos din apă pe minorul de 9 ani în stare de inconștiență. Ulterior, a intervenit și o ambulanță, care, în urma mai multor proceduri de acordare a ajutorului medical minorului, nu au putut decât să constate decesul copilului.

La moment se desfășoară acțiuni de urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului. 

mamaplus