Un copil de trei ani a căzut de la etajul trei. Incidentul avut loc noaptea, după ce mama l-a lăsat singur acasă

Un copil de trei ani a căzut de la etajul trei. Incidentul avut loc noaptea, după ce mama l-a lăsat singur acasă

-
//
11.10.2017

Un băiețel de trei ani a căzut în gol de de la balconul unui bloc din Tiraspol. La ora 5 dimineața copilul a fost găsit pe gazonul de lângă bloc, iar ambulanța l-a transportat de urgență la Centrul Republican al Mamei și Copilului.

Un copil de trei ani a căzut de la etajul trei. Incidentul avut loc noaptea, după ce mama l-a lăsat singur acasă

Potrivit serviciul de presă al așa-zisului Minister de Interne transnistrean, incidentul s-a produs pe 10 octombrie, iar copilul a fost internat în secția de reanimare. Potrivit informațiilor preliminare, la ora 2.00, copilul se afla singur acasă. Mama sa de 25 de ani a plecat, lăsându-l adormit. Se presupune că micuțul s-ar fi trezit și pentru că nu și-a găsit mama, a mers la balcon ca să își ia jucăriile. Băiețelul s-a urcat pe un scaun și a căzut de la etajul trei.

Întoarsă acasă, femeia a început să își caute copilul, iar mai târziu a aflat ce s-a întâmplat. Forțele de ordine examinează acest caz.

Sursa: tv8.md