mamaplus

Un copil de 8 ani și patru adulți au ajuns la spital în urma unui accident la Bulboaca

-
//
11.01.2022

Cinci oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce două mașini s-au ciocnit violent. Printre victime este și un copil de opt ani. Accidentul groaznic a avut loc în după-amiaza zilei de ieri în apropiere de satul Bulboaca, raionul Anenii Noi. Ambii șoferi și pasagerii au fost transportați de urgență la Spitalul Raional din Anenii Noi.

Oamenii legii care au ajuns la fața locului au stabilit preliminar că automobilul condus de o femeie de 33 ani a lovit lateral o mașină condusă de un bărbat de 43 ani. Automobilele se deplasau în sensuri opuse.

În urma impactului au avut de suferit șoferița de 33 de ani și copilul de opt ani care se afla în mașină. De asemenea, a fost transportat la spital și șoferul celeilalte mașini, dar și cei doi pasageri pe care îi avea. Ambii conducători auto dețin permise de conducere corespunzătoare.

Toate circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști.