mamaplus

Un copil de 4 ani din Leova a murit după ce a băut pastilele bunicului său

-
//
06.04.2021

Copilul în vârstă de numai 4 anișori a fost găsit fără suflare de către mama sa în dimineața zilei de sâmbătă, 3 aprilie. Persoanele care cunosc familia susțin că ei mai au trei copii, dar ar fi neglijenți, pentru că deseori consumă alcool. Pe de altă parte, autoritățile locale cunosc situația acestei familii, însă nu au întreprins anumite măsuri pentru a proteja copiii, transmite protv.md.

Mama copilului decedat este însărcinată cu al cincilea copil și le-a mărturisit oamenilor legii că băiețelul ar fi dormit în seara de vineri cu tatăl ei, în timp ce ea se afla în altă cameră. În timpul nopții, micuțul ar fi vomitat, însă au decis să nu cheme ambulanța.

”Noaptea s-a sculat, a băut pastile, le-a găsit la bunicul în buzunar, și le-ar fi băut. M-au sunat de la Cantemir și mi-au spus că din cauza pastilelor a decedat”, a spus concubinul femeii.

Mama băiatului neagă că ar consuma alcool și spune că a avut mereu grijă de copii și nu i-a lăsat niciodată fără surpaveghere.

Autoritățile locale urmează să decidă ce vor face cu ceilalți copii din familie.