Un copil de 3 ani, care s-a pierdut, a fost găsit și întors părinților. Totul s-a întâmplat chiar de Ziua Copiilor, la ora 17:30, în satul Brânza din raionul Cahul.
Ofițerul de presă Cristina Ciobanu a declarat că poliția a fost alertată de o persoană care a anunțat că a găsit minorul fără părinți, rătăcind singur pe o stradă din localitate.
Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă care a stabilit că copilul de 3 ani ieșise din ogradă, unde se afla la domiciliu cu părinții. La scurt timp, părinții au constatat dispariția micuțului și, respectiv, începuse căutările.
Datorită conlucrării comune, părinții copilului au fost stabiliți și copilul a fost întors în familie.
Menționăm că pe parcursul primelor 4 luni ale acestui an, polițiștii din Republica Moldova au fost alertați despre dispariția a peste 300 de copii. Dintre aceștia, majoritatea au fost găsiți și reîntorși familiei.