Un copil în vârstă de 2 ani şi 11 luni a căzut de la etajul 2 al blocului în care locuia. Accidentul s-a produs joi, 15 iulie, în jurul orei, 10.00, în județul Suceava din România. Potrivit oamenilor legii, copilul a profitat de un scurt moment de neatenție din partea părinților şi s-a urcat pe pervazul geamului de la bucătăria aparatamentului de unde a picat în gol de la o înălțime de aproximativ şapte metri.
Băiatul s-a prăbuşit pe aleea betonată din fața blocului. La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță.
Salvatorii l-au găsit pe copil conştient şi l-au transportat la Spitalul Fălticeni, de unde a fost transferat ulterior la Spitalul Județean Suceava. Copilul a suferit multiple fracturi craniene, contuzii cerebrale şi un hematom cranian.
În acest contrext dureros, salvatorii avertizează părinții să nu își lase copiii nesupravegheați și să doteze ferestrele cu sistem de securitate.