mamaplus

Un copil de 1 an și 5 luni, internat în stare gravă după ce s-a înecat cu o bucată de măr la o grădiniță privată care funcționa fără autorizație

-
//
22.01.2024

Un copil de un an și jumătate se află internat într-un spital din Oradea, România, în stare gravă, după ce s-a înecat cu o bucată de măr, joi, într-o grădiniță privată care funcționează fără autorizație.

mamaplus

Echipajele SMURD au intervenit la fața locului și au oferit primul ajutor copilului, care a intrat în stop cardio-respirator de mai multe ori.

„S-a efectuat o bronhoscopie și s-a extras bucata de măr din căile respiratorii ale copilului. În prezent, acesta se află în stare gravă pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean din Oradea”, a declarat dr. Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor.

Grădinița nu este în rețeaua școlară a Inspectoratului Județean Școlar Bihor, adică funcționează fără autorizație, potrivit bihon.ro.

„Este o entitate privată, neînscrisă în rețeaua școlară. Este cel mai probabil o firmă sau o asociație. Noi, la începutul fiecărui an școlar, publicăm pe site-ul nostru rețeaua școlară a unităților de învățământ de stat și cele private, acreditate sau autorizate. Părinții le pot consulta înainte de a-și înscrie copiii la școală”, a declarat inspectorul șef Horea Abrudan.

Administratorul firmei care administrează unitatea de îngrijire, Simona Sitov, a declarat că este în curs de pregătire a documentelor pentru autorizație.

„Au intervenit două cadre medicale când s-a întâmplat nefericitul eveniment. Avem două cadre medicale, dacă acestea nu interveneau, cu siguranță copilul nu era acum. Deci, s-a intervenit, cadre medicale avem. Deci, din punct de vedere medical și omenesc s-a făcut tot ce s-a putut. Am anunțat SMURD-ul imediat, s-au anunțat părinții imediat, iar medicii noștri au intervenit”, a declarat Simona Sitov.

Unitatea a fost închisă vineri. Mai mulți părinți au spus că nu-și vor mai duce copiii la acea grădiniță.