mamaplus

Un copil a ajuns la spital, după 6 ore petrecute în fața calculatorului

-
//
09.04.2019

Un copil de 14 ani din județul Botoșani a ajuns la spital pentru că s-a jucat prea mult pe calculator. Băiatul leșinase, iar medicii l-au preluat când acesta încă se afla în stare de inconștiență.

Adolescentului i s-a făcut rău din cauza epuizării, după 6 ore petrecute la calculator, în timp ce părinții erau la muncă.

Copilul a fost investigat și de un specialist în neuropsihiatrie pediatrică. S-a ajuns la concluzia că acesta nu este dependent de jocurile pe computer, dar că s-a instalat o stare de oboseală din cauza numărului prea mare de ore petrecute în fața monitorului.

„Acesta a ajuns la spital cu o stare lipotimică și când am stat de vorbă cu el mi-a spus că s-a jucat în fața calculatorului mai bine de șase ore. Nu era o dependență de calculator pentru că era un copil care avea și alte activități extrașcolare”, a precizat Laura Jijie, medic primar în neuropsihiatrie.

Sursa