mamaplus

Un castel gonflabil în care se aflau un copil și un bărbat, luat de vânt

-
//
31.07.2023

O structură gonflabilă şi-a luat zborul, duminică, într-un parc acvatic din regiunea Var, unde vântul era foarte puternic. Structura respectivă a căzut la 50 de metri depărtare.

mamaplus

Doi vizitatori, care se aflau în interiorul structurii în acel moment, au intrat în stop cardio-respirator şi în cazul lor a fost necesară resuscitarea, au anunţat pompierii, transmite Protv.ro.

Cele două victime, un copil de trei ani şi jumătate şi un bărbat de 35 de ani, se aflau în stop cardio-respirator la sosirea serviciilor de urgenţă în acest parc de distracţii din Saint-Maximin-la-Sainte-Baume. Potrivit pompierilor, intervenţia pompierilor şi serviciului de ambulanţă a permis ca aceştia să îşi recapete ritmul cardiac. Ei urmau să fie transportaţi pe calea aerului la spital.

Regiunea se află sub cod roșu de incendii forestiere, din cauza vântului

Denumit Wonderland Waterpark, complexul a fost deschis în această vară, potrivit site-ului său, şi este situat la periferia acestei mici comune din regiunea Var, la aproximativ 40 de kilometri de Aix-en-Provence. Structura gonflabilă în cauză, care are 20 de metri lungime şi lăţime, s-a deplasat aproximativ 50 de metri.

Duminică, regiunea Var s-a aflat în alertă roşie pentru incendii de pădure din cauza intensificării vântului. Potrivit Météo France, vântul sufla cu aproximativ 55 km/h în partea de vest a Var-ului.