Părinții bebelușului au trăit un coșmar de neimaginat, după ce micuțul a rămas fără aer. El a fost descoperit într-o dimineață că nu mai respira și s-au speriat foarte tare. Medicii l-au resuscitat și i-a fost indusă coma pentru a-i proteja creierul, scrie CNN. Cazul a avut loc recent în SUA.
Băiețelul de 14 luni s-a trezit din comă abia după cinci zile și primul lucru pe care l-a făcut a fost să îi zâmbească tatălui său. Micuțul făcuse un stop cardiac.
”Am să prețuiesc această clipă cu toată inima. A devenit cea mai fericită clipă din viața mea. Este un miracol viu și suntem mândri de el”, a spus mama lui, Emma Labuschagne.
Femeia și soțul său nu știau că băiețelul lor este grav bolnav. Micuțul a fost diagnosticat cu fibrom cardiac, o tumoare rară a inimii care poate bloca fluxul de sânge către inimă. Tumoarea de 5 centimetri este una enormă.
„Când am primit răspunsul celor de la spitalul Boston că este eligibil pentru operaţie, nu ne-a mai păsat de costuri. Plătim oricât e nevoie pentru a salva viaţa fiului nostru”, a spus Emma. Ea și soțul ei au început să strângă bani oferiți prin donație.
„Am primit încurajări şi donaţii din întreaga lume. Suntem extrem de recunoscători. Uitaţi-vă la el, face ce face orice bebeluş. Zâmbeşte şi râde. Fraţii lui îl adoră şi el este micuţul nostru luptător. Suntem recunoscători că îl avem, chiar şi cu problemele lui medicale”, a continuat mama băiatului.