mamaplus

Un bebeluș s-a născut infectat cu COVID-19. Mama sa era depistată pozitiv

-
//
16.06.2020

În statul vecin, România, s-a născut al doilea bebeluș din lume infectat cu noul coronavirus. Cazul a avut loc la Maternitatea din Sibiu. Mama sa, o femeie de 26 de ani, a fost diagnosticată cu virusul de tip nou încă de când era însărcinată.

Bebeluşul s-a născut pe 11 iunie, iar primul test a ieşit pozitiv pentru coronavirus, mama sa, o femeie de 26 de ani, fiind, de asemenea, bolnavă. Acesta este primul bebeluș din România născut cu COVID-19 și al doilea caz din lume de acest gen.

Medicii spun că naşterea a decurs bine, nu au fost probleme, iar copilul şi mama sa sunt internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

„Copilul este internat în cadrul secţiei de Neonatologie, izolat şi sub supraveghere şi îngrijire corespunzătoare, iar mama este internată în cadrul Secţiei de Boli Infecţioase, sub supraveghere şi tratament specific”, a declarat Andreea Ştefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Surse medicale au declarat că al doilea test făcut bebeluşului a ieşit negativ. Pentru ca bebelușul să poată fi externat, este nevoie de două teste negative în interval de minimum 24 ore.