mamaplus

Un bebeluș a ajuns în reanimare după ce a fost scufundat în apă la botez

0
//
31.01.2021

Un bebeluş de şase săptămâni a ajuns la spital duminică, 31 ianuarie, după ce a intrat în stop cardio-respirator la scurt timp după ce a fost botezat prin scufundare în cristelniță. Preotul care a oficiat slujba l-a scufundat pe copil cu totul în cristelniță, deși după ultimele protocoale în vigoare nou-născuții trebuie doar udați pe cap. Familia spune că în momentul în care preotul l-a scos din cristelniță copilul nu a mai plâns, nu a tuşit şi nici nu a mai respirat, așa că oamenii au sunat la 112.

Cazul s-a întâmplat la o biserică din județul Suceava, România. Afirmațiile familiei sunt contrazise de surse din cadrul Bisericii, care spun că bebelușul a plâns când a fost scos din cristelniță, subliniind că problemele au apărut în momentul în care preotul îl dădea cu mir.

La sosirea echipajului SMURD la lăcașul de cult, nou-născutul era în stop cardio-respirator și a fost nevoie de manevre de resuscitare. ”A fost intubat, aspirat, avea o grămadă de apă în plămâni”, a precizat în stare de șoc medicul care i-a acordat primul ajutor, recunoscând că micuțul era aproape mort.

În prezent, nou-născutul este internat la secția de Terapie Intensivă în stare gravă. Cadrele medicale sunt reticente și precizează că este posibil ca micuțul să rămână cu sechele neurologice, în cazul în care va supraviețui.