mamaplus

Un bărbat și un copil, morţi după ce s-au electrocutat într-o piscină gonflabilă

-
//
08.08.2025

O tragedie cumplită a avut loc ieri în localitatea Cârța, județul Sibiu, unde un bărbat de 43 de ani și un copil de 9 ani, ambii cetățeni străini, au murit după ce s-ar fi electrocutat într-o piscină gonflabilă, amplasată în curtea unei locuințe.

mamaplus

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, echipajele medicale au intervenit de urgență la fața locului, iar două elicoptere SMURD au fost trimise pentru a sprijini operațiunea de salvare. Din păcate, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor și salvatorilor, cele două victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare și au fost declarate decedate, scrie observator.ro.

„În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale prezente la faţa locului, cele două victime nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarate decedate”, au transmis reprezentanţii ISU Sibiu.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc incidentul tragic. Primele date arată că adultul și copilul se aflau în piscină în momentul producerii accidentului, însă cauzele exacte urmează să fie stabilite de anchetă.