mamaplus

Un bărbat și-a stropit copilul cu spirt, apoi i-a dat foc. Vecinii au sărit în ajutor

0
//
13.01.2022

Clipe de groază pentru un adolescent de 16 ani, care a fost incendiat chiar de tatăl său, un bărbat de 44 de ani. Potrivit autorităților, cei doi se certau foarte des. Băiatul, crescut doar de tată, căci mama l-a părăsit imediat după naștere, a devenit victimă într-un conflict de o violență extremă. Bărbatul este cercetat acum pentru tentativă de omor, iar băiatul a ajuns la spital, cu arsuri. Cazul a avut loc la Galați, România.

Potrivit procurorilor, luni, în jurul orei 21.00, inculpatul a aplicat băiatului lovituri cu pumnii şi cu un scaun din material plastic. Copilul a început să strige după ajutor, moment în care vecinii au intervenit.

Ulterior, bărbatul l-a stropit cu alcool sanitar şi l-a incendiat, cauzându-i arsuri de gradul II pe 8 – 10 % din suprafaţa corpului, precum şi echimoze şi excoriaţii, pentru a căror vindecare au fost necesare 22 – 25 de zile de îngrijiri medicale.

Martorii au chemat în ajutor medicii de la ambulanță, iar la fața locului au ajuns și polițiștii.

În timp ce adolescentul a ajuns la spital sub supravegherea medicilor, tatăl a fost dus la audieri unde a recunoscut totul.

Inițial a fost reținut pentru 24 de ore, iar acum este arestat pentru 30 de zile, acuzat de tentativă de omor calificat. Dacă se va dovedi vinovat, fapta i-ar putea aduce cel puțin şapte ani și jumătate de închisoare.

Cei de la Direcția pentru Protecția Copilului caută o soluție pentru băiat, după ce va fi externat.