Un băieţel de 4 ani şi-a pierdut viața în mod cumplit, după ce s-a izbit cu noua sa mini-motocicletă de un stâlp metalic de gard. Micuțul se urcase pentru prima dată pe autovehiculul pentru copii când a lovit un dâmb, a pierdut controlul şi a izbit puternic stâlpul. Incidentul tragic a avut loc în apropierea casei, pe un teren special pentru astfel de activități, în sudul Țării Galilor, Regatul Unit al Marii Britanii.
Băiețelul tânjea după o bicicletă de tip motocross după ce și-a văzut fratele mai mare practicând sporturi de teren, relatează Daily Mail. Tatăl său, Ross Turner, s-a gândit să îi facă o bucurie şi l-a dus pe Jacob la terenul de sport Britannia din Blackwood pentru a-i oferi pentru prima dată experiența mult visată.
Purta un costum special motocross portocaliu şi alb, avea mănuşi şi cască şi un zâmbet larg pe chip. S-a urcat pe motocicletă şi a pornit, însă la scurt timp a apăsat prea tare accelerația şi a lovit un dâmb, ricoşând puternic în stâlpul metalic al unui gard.
Tatăl a alergat cu disperare încercând să oprească coliziunea însă nu a mai apucat. L-a găsit pe Jacob inconştient la pământ. I-a făcut manevrele de resuscitare până în momentul în care paramedicii au ajuns la faţa locului şi au preluat operațiunea de salvare, reuşind să-l resusciteze.
Copilul de 4 ani a fost dus de urgență la spital, unde medicii au spus familiei că avea coloana vertebrală dislocată, sângerări interne, fracturi ale coastelor şi mai multe răni grave la cap. Înecați în lacrimi de durere şi disperare, părinții i-au fost alături lui Jacob când cadrele medicale de la Spitalul de Copii Arca lui Noe au opit ventilatorul care îl mai ținea în viață, la o zi după accident.
Anchetatorii au confirmat că motocicleta era „în stare bună de funcționare și era potrivită pentru vârsta lui”. Cauza oficială a morții, concluzionată de legişti a fost leziunea cerebrală traumatică.