mamaplus

Un băiețel de 3 ani a căzut în gol de la etajul 4. Mama lui se afla în locuință în acel moment

-
//
08.07.2021

Un copil de aproape 3 ani a ajuns, miercuri, la spital după ce a căzut de la etajul patru. El era acasă cu mama sa care nu l-a supravegheat. Copilul s-a urcat pe un ATV de jucărie, apoi pe geamul care era deschis şi a căzut. Mama l-a transportat de urgență la spital. Cazul a avut lor în județul Gorj, România.

”În după-amiaza aceasta, polițiştii au fost sesizati prin apelul 112 de un medic în cadrul Spitalului Orăşenesc Rovinari, cu privire la faptul că, la unitatea spitalicească s-a prezentat o femeie de 31 de ani, din localitate, împreună cu fiul sau, de 2 ani şi 9 luni, despre care mama sa a comunicat că a căzut de la et. 4, din imobilul unde locuiesc”, a transmis, miercuri seară, IPJ Gorj.

Echipa operativă care a constatat că, în timp ce copilul se afla la domiciliu împreună cu mama sa, fiind lăsat nesupravegheat, a căzut pe gemul sufrageriei de la et. 4 al blocului. Copilul s-a urcat pe geamul care era deschis, după ce, în prealabil, s-a urcat pe un ATV de jucărie.

”Băiețelul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Orăşenesc Rovinari, unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, ulterior fiind transportat cu un echipaj medical la Spitalul Județean nr. 1 Craiova, unde urmează să-i fie efectuate investigații suplimentare”, au mai transmis polițiştii. Aceştia au precizat că s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.