La mai mult de o lună de la teribilul accident cu implicarea transportului public în Capitală, în urma căruia a murit o fetiță de 12 ani, în spațiul public a fost denunțat un alt caz în care o persoană a avut de suferit.
E vorba despre o femeie care încerca să iasă din troleibuzul 21, împreună cu copilul său de 7 luni. Aceasta susține că șoferul nu s-ar fi asigurat și căruciorul ar fi fost prins între uși. Ulterior, conducătorul troleibuzului ar fi deschis ușile.
Potrivit mamei, totul s-a întâmplat pe 25 aprilie, în jurul orei 12:45, pe str. Alba-Iulia din Capitală.
Contactată de TV8, purtătoarea de cuvânt a Regiei Transport Electric Chișinău, Felicia Rusu, a precizat că RTEC s-a autosesizat pe acest caz.
„A fost luată legătura și direct cu doamna. Urmează să se întreprindă toate măsurile necesare”, a declarat aceasta.