Ultrasonograf 4D la Şoldăneşti

Ultrasonograf 4D la Şoldăneşti

-
//
24.08.2015

Premieră medicală în nordul ţării. Spitalul din oraşul Şoldăneşti are un ultrasonograf în format 4D extrem de performant. Aparatul medical a fost achiziţionat în cadrul unui proiect finanţat de Guvernul Japoniei.

Ultrasonograf 4D la Şoldăneşti

Locuitorii din raionul Şoldăneşti nu au avut ocazia, până acum, să facă investigații cu ajutorul unui aparat atât de performant.

Ultrasnograful de ultimă generaţie a simplificat considerabil munca medicilor.

"La aparatul vechi era foarte greu să facem o concluzie pentru că vizualizarea nu era prea bună. Aveam dubii la consultaţii. Când venea vorba de consultaţii mai exacte, trimiteam pacienţii la centrele diagnostice la Chişinău. La aparatul acesta nou vizualizarea este foarte, foarte bună şi pacientul este mulţumit", spune medicul imagist Mariana Calugher.

Aparatul costă peste un milion de lei şi a fost procurat cu sprijinul guvernului japonez.

"Noi am avut o mortalitate destul de înaltă. Pricina era malformaţiile congenitale. La aparatele vechi se scăpau multe patologii. Şi pricina de bază aceasta totuşi a fost, ideea de aici s-a pornit cu aparatul, ca să putem depista toate anomaliile născute ca să prevenim mortalitatea infantilă", a explicat directorul Spitalului raional Şoldăneşti Veaceslav Palii.

În ultimii cinci ani, pentru procurarea echipamentelor medicale în Spitalul raional din Şoldăneşti, au fost cheltuite 17 milioane de lei.

Sursa: publika.md