mamaplus

În ultima lună, numărul cazurilor de COVID-19 a crescut de cinci ori

-
//
07.09.2023

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) anunță că numărul cazurilor de COVID-19 este în continuă creștere în R. Moldova.

mamaplus

Potrivit specialiștilor, săptămâna trecută, în R. Moldova s-au înregistrat cu 30 de bolnavi mai mulți decât săptămâna precedentă. În același timp, reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății afirmă că, în ultimele săptămâni, numărul de bolnavi s-a dublat în țările europene, transmite radiomoldova.

Potrivit medicului epidemiolog de la ANSP, Ștefan Gheorghiță, numărul cazurilor crește din motiv că cetățenii au început să călătorească în număr mai mare în această perioadă. Dacă la mijlocul lunii august erau înregistrați peste 150 de bolnavi, la începutul lunii septembrie s-au înregistrat peste 200 de pacienți.

„Creșterea din ultimele săptămâni a infecției cu COVID-19 se lămurește prin aceea că a fost sporită migrația atât internă, cât și migrația externă. O mare parte din conaționalii noștri au revenit la sărbători și la odihnă în Republica Moldova. Noi în august anul acesta avem 522 de cazuri, în iulie am avut 95”, a declarat Ștefan Gheorghiță.

Numărul îmbolnăvirilor cu COVID-19 este în creștere de la o zi la alta și în țările europene, anunță Organizația Mondială a Sănătății. Dacă în perioada 14-20 august în Uniunea Europeană au fost înregistrate 14.395 de cazuri, săptămâna trecută au fost cu 11.000 mai multe. Spre exemplu, la mijlocul lunii august, în România erau 1.733 de bolnavi, iar la sfârșitul lunii s-a ajuns la 3.109.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică atenționează cetățenii să păstreze distanța socială, să se alimenteze corect, să se spele cu regularitate pe mâini cu apă și săpun, să folosească dezinfectantul în transportul public. Epidemiologii ne avertizează să evităm automedicația, iar atunci când avem simptome de viroză să ne adresăm medicului de familie.

Anul trecut, în R. Moldova au fost înregistrați 220.756 de bolnavi infectați cu COVID-19, dintre care 1.660 au decedat. În primele opt luni ale anului 2023 au fost înregistrate 24.549 de cazuri, dintre care 191 de decese.