mamaplus

UE solicită Apple, Google, Snapchat şi YouTube să protejeze minorii. Giganților tehnologici li se cer rapoarte

-
//
21.10.2025

Uniunea Europeană a expediat solicitări de informații către mai multe companii din domeniul tehnologiei, pentru a verifica dacă acestea aceștia respectă obligațiile privind protecția minorilor. Cererile au fost înaintate către App Store şi Google Play, reţelei de socializare SnapChat, precum şi YouTube, potrivit comisarei europene pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație, Henna Virkkunen, înaintea unei reuniuni ministeriale la Copenhaga.

mamaplus

„Trebuie să ne asigurăm că toate conţinuturile la care copiii noştri au acces online sunt adecvate vârstei lor, şi de aceea am instituit DSA, care prevede în mod clar că, atunci când copiii utilizează servicii online, trebuie să se aplice niveluri foarte ridicate de protecţie a vieţii private şi de securitate, ceea ce nu este întotdeauna cazul”, a explicat oficiala.

Demersurile nu constituie anchete oficiale, se bazează arsenalul juridic de care dispun instituțiile europene pentru a reglementa tehnologia, informează news.ro. Nerespectarea prevederilor privind combaterea dezinformării, contrafacerii și produselor periculoase în spațiul online poate atrage amenzi de până la 6% din cifra de afaceri anuală globală.

Bruxelles a deschis deja numeroase anchete cu referire la subiect, vizând Facebook şi Instagram, dar şi TikTok, X şi site-ul chinez AliExpress.