mamaplus

Trei copii au fugit dintr-un spital de boli infecțioase din Transnistria

-
//
03.05.2022

Trei copii au fugit din spitalul de boli infecțioase din Slobozia. Aceștia fuseseră preluați de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, fiind suspectați de infectare cu COVID-19. În data de 29 aprilie, în jurul orei 23:40, serviciul departamentului afacerilor interne, din Slobozia, regiunea transnistreană, a primit un apel de la spitalul de boli infecțioase. Medicii au comunicat că trei minori au dispărut din secția de internare.

Oamenii legii au stabilit că toți cei trei sunt rude. Toată ziua, conform medicilor, au fost în legătură cu mama lor. 

O fată de 14 ani împreună cu fratele ei de șase ani au așteptat momentul în care cadrele medicale erau ocupate cu primirea unui nou pacient în secție. Cei doi și-au luat sora de nouă luni și au fugit. La poarta spitalului, mama lor îi aștepta deja într-un taxi.

Femeia este înregistrată la secția de evidență a minorilor ca părinte vulnerabil, iar în instanță se discută problema privării ei de drepturile părintești.

Medicii departamentului regional au căutat copiii toată noaptea. Mama lor nu a dat niciun semn. În prezent, căutările continuă.