mamaplus

Ucraina își redeschide frontierele pentru cetățenii moldoveni, cu o singură condiție

-
//
28.06.2020

Ucraina a decis deschiderea hotarului pentru cetățenii Republicii Moldova. Cei care vor să ajungă pe teritoriul Ucrainei trebuie să fie testați negativ la COVID-19, scrie presa ucraineană. Decizia a fost adoptată ieri de către Guvernul de la Kiev.

Testul în cauză, de tip expres, trebuie realizat după traversarea hotarului Ucrainei. Dacă rezultatul este negativ, atunci puteți călători, respectând măsurile pandemice.

Prețul unui test expres în Ucraina, poate varia între 1500 și 4000 de grivne, (între 1000 și 3000 de lei).

Totodată, cei care intră în Ucraina trebuie să dețină și poliță de asigurare medicală pentru străini și apatrizi, emisă de o companie înregistrată în țara vecină sau o companie de asigurări străine care are un birou reprezentativ în Ucraina sau o relație contractuală cu un partener al companiei de asigurări din Ucraina. Aceasta trebuie să acopere costul tratamentului infecției COVID-19.

Potrivit presei, cetățenii moldoveni au două variante prin care pot ajunge în statul vecin: prin testarea negativă la COVID-19, dar și prin plasarea în carantină de 14 zile.