mamaplus

Moldovenii care călătoresc în alte țări pot face un test PCR cu 300 de lei în 5 laboratoare de stat

-
//
13.12.2021

Persoanele care au nevoie să plece în afara țării, pot efectua testul PCR la un preț de 300 de lei. Astfel de teste sunt disponibile și suficiente în cele cinci laboratoare de stat ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Analizele pot fi solicitate în scopuri individuale, cum ar fi ieșiri din țară sau în scop de călătorie, în baza prezentării buletinului de identitate a solicitantului, indiferent de regiunea în care acesta trăiește.

Testele sunt recunoscute la nivel internațional, cu traducere în limba engleză. Rcepționarea probelor pentru testul PCR, în cadrul laboratorului virusologic al ANSP din capitală poate fi efectuată în primele două ore ale dimineții, de la opt la 10. De asemenea, cei suspecți care prezintă simptome clinice de Covid 19, se pot adresa la policlinici, unde sunt testați absolut gratuit.

Zilnic, în cadrul laboratorului virusologic de stat al ANSP din capitală, sunt efectuate minim, în jur de 20 de teste PCR pentru identificarea virusului Covid-19. Conform hotărârii de Guvern din 15 octombrie, 2021, costul unui test efectuat, a fost micșorat de la 755 cum era inițial, la 300 de lei în prezent, și asta indiferent de țara de călătorie.

Se prelevează proba în laborator, iar din momentul recoltării și până la finele rezultatului final, îl poate obține peste 5, 6 ore, în aceeași zi.

Perfectarea certificatelor este e în engleză/română.

Testele PCR pot fi efectuate, atât în laboratorul virusologic al ANSP din strada Cosmescu din capitală, cât și în alte patru raioane din țară, în care astfel de laboratoare au fost amenajate de curând.

Totodată, în cadrul policlinicilor, testul PCR sau cel rapid numit și antigen, este efectuat absolut gratuit, doar în cazul persoanelor suspecte la infecția Covid-19. Chiturile pentru prelevarea analizei sunt recepționate de la ANSP, iar testele prelevate la policlinici sunt efectuate în cadrul laboratoarelor din cadrul ANSP sau la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală.

Doritorii de a solicita teste PCR la un preț de 300 de lei, o pot face la cele cinci laboratoare ale ANSP, care se află în cinci regiuni ale țării: în raioanele Soroca, Comrat, Cahul, Bălți și laboratorul virusologic din Chișinău. Testul de biologie moleculară, numit și PCR, se efectuează în laboratoarele de stat, de la începutul pandemiei. Primul implicat în diagnostic, a fost laboratorul de stat din cadrul ANSP. Ulterior, au fost implicate alte două laboratoare din teritoriu.