mamaplus

Tragic! Băieţelul de 3 ani din Orhei care a incendiat ieri mașina părinților s-a stins din viață la spital

0
//
09.07.2020

Băieţelul în vârstă de 3 ani, care a provocat ieri incendierea unui automobil, s-a stins pe patul de spital. Copilul a decedat în seara zilei de ieri la un spital din Chișinău. Potrivit presei de la noi, medicii au încercat să salveze viața copilului, însă gradul avansat de arsuri i-a curmat viața

Reamintim că ieri pompierii au fost anunțați despre incendiu la ora 13:50. Potrivit oamenilor legii, incendiul a fost provocat de copilul de trei ani care a urcat în mașina familiei, aceasta fiind parcată în ogradă și a incendiat salonul automobilului în timp ce se juca cu chibriturile.

În moment ce a observat fumul ce ieșea din mașină, mama copilului a reacționat și a chemat imediat ambulanța și pompierii.

Minorul a fost transportat și internat la Spitalul Raional Orhei cu diagnoza combustie termică de gr.4, fiind afectată 75-80% din suprafața corpului.