mamaplus

Tragedie la scăldat: Un copil și-a pierdut viața în iazul de la Ghidighici

-
//
26.06.2024

Un băiat în vârstă de 12 ani și-a pierdut viața în timp ce se afla la scăldat cu un grup de prieteni.

mamaplus

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), cazul a avut loc în amiaza zilei de 26 iunie 2024 către ora 13:10 la lacul Ghidighici, comuna Vatra din municipiul Chișinău, transmite Știri.md.

Astfel, IGSU informează că băiatul ar fi intrat în apă și nu a mai ieșit. 

„Cazul a fost alertat de grupul de prieteni aflați la mal. La fața locului au intervenit salvatorii și scafandrii din cadrul Direcției regionale căutare-salvare nr.1 și Detașamentului de salvatori și pompieri Buiucani. Ajunși, aceștia au început lucrările de căutare a minorului, iar către ora 13:59 a fost depistat și extras la mal cadavrul băiatului”, menționează oamenii legii.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat părinții și cei care au în grijă minori să-i supravegheze și să nu-i lase de unii singuri sau în grupuri de prieteni să meargă la scăldat. Mai mult, salvatorii îndeamnă oamenii să respecte normele de securitate personală în timpul aflării în apa bazinelor acvatice, dar și a râurilor. 

Cetățenii sunt rugați să meargă la scăldat doar în locuri special amenajate și dotate cu stații de salvare. În caz de situații de risc și excepționale oamenii sunt îndrumați să apeleze Serviciul 112.