mamaplus

Tragedie imensă: Trei surori de 5, 8 şi 9 ani, găsite moarte într-un iaz din apropierea casei

-
//
02.08.2022

Trei surori au fost găsite moarte în mod suspect într-un iaz din apropierea casei, în statul american Texas. Zi'Ariel Robinson Oliver, în vârstă de 9 ani, A'Miyah Hughes, în vârstă de 8 ani, şi Te'Mari Robinson Oliver, în vârstă de 5 ani, au fost date dispărute vineri seara, după ce au ieşit la joacă şi nu s-au mai întors. După ce au fost alertate autoritățile, a fost lansată o amplă operațiune de căutare.

În cele din urmă, o echipă de scafandri a reuşit să scoată trupurile neînsuflețite ale fetițelor dintr-un iaz aflat pe o proprietate privată, aflată în vecinătatea casei, sâmbătă devreme, relatează Daily Mail. Cauza deceselor nu a fost încă dezvăluită.

Mama copilelor este îngenuncheată de durere şi nu poate înțelege cum s-a întâmplat o asemenea tragedie. „Totul pare ireal”, a scris ea într-un mesaj postat pe facebook.

Poliția și-a centrat căutarea în jurul iazului, după ce o pereche de pantofi și alte articole de îmbrăcăminte au fost găsite împrăștiate în apropiere și în apă. Un videoclip de la fața locului arată o bicicletă abandonată pe proprietate, aparent aproape de iaz. Nu este clar dacă bicicleta a aparținut fetelor și dacă acestea au mers cu ea până la proprietate.

„Nu avem idee ce făceau fetele acolo”, a declarat șeriful din comitatul Cass, Larry Rowe.

Anchetatorii nu au ajuns la nicio concluzie cu privire la tragedie şi ce s-ar fi putut întâmpla, cadavrele fiind trimise la scurt timp pentru autopsie. „Nimeni nu a fost acuzat de nimic”, a adăugat Rowe.

Mama a declarat pentru Daily Mail că are inima zdrobită pentru pierderea fiicelor sale şi că îşi doreşte ca intimitatea să-i fie respectată. 

„În acest moment încerc doar să-mi îngrop bebeluşii”, a spus ea, postând pe reţelele de socializare un mesaj în care explică că incidentul a fost „neaşteptat, cutremurător şi şocant” pentru întreaga lor familie.