În fiecare an la data pe 2 august creştinii ortodocşi de rit vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie. În popor această zi este dedicată zeului solar (Sân Ilie), care a preluat numele şi data celebrării de la Sfântul Prooroc Ilie.
Sfântul Prooroc Ilie a fost fiul unui mare preot al Legii Vechi, preot care a avut o vedenie cu fiul său. Se făcea că îngerii îl înveleau pe acesta în veşminte albe şi îi dădeau să mănânce flăcări. Preoţii din Templu au interpretat această viziune ca fiind un semn de la Dumnezeu.
Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie), considerată a fi mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca şi San-George şi Samedru, este o divinitate populară care a preluat numele şi data celebrarii de la un sfant crestin – Sfantul Prooroc Iile. În Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui şi a focului, identificata cu Helios din mitologia greacă şi cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă.
Ca divinitate solară şi meteorologică, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina.
În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepă, se dezbracau şi, goale, se tăvăleau prin cultura, apoi se âmbracau şi se întorceau acasă. Daca, în noaptea dinspre Sant-Ilie, visau cânepa verde era semn că se vor marita cu flăcăi tineri şi frumosi, iar dacă visau canepă uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.
În dimineaţa acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.
Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit dupa care, întoarse acasă, îl puneau pe foc iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor faceau bube în gură.
Nu era voie sa se consume mere pana la această zi şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei păstrat şi astazi. În această zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfintiţe, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
Se credea şi se mai crede şi astăzi că dacă tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.
Sant-Ilie marcheaza miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală. De Sfantul Ilie nu se lucrează de teama pagubelor (trăsnete, ploaie, grindină).
