Tot mai mulți copii apelează la serviciul „Telefonul copilului”

Tot mai mulți copii apelează la serviciul „Telefonul copilului”

-
//
27.07.2016

La doi ani după lansarea serviciului „Telefonul copilului”, se atestă un interes sporit atît din partea adulților, cît și din partea minorilor pentru necesitatea de informare și consiliere.

Tot mai mulți copii apelează la serviciul „Telefonul copilului”

Timp de doi ani au fost recepționate în total 12371 de apeluri, cu 2099 mai multe comparativ cu primul an de activitate, informează NOI.md.

Acestea sînt date prezentate de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei în cadrul conferinței de presă „Raportul comparativ de activitate pentru doi ani al serviciului Telefonul copilului”.

Din totalul apelurilor recepționate, 9144 aparțin copiilor, iar 953 – adulților. 10% dintre aceste apeluri sînt cazuri suspecte, 33% sînt apeluri de informare, iar 57% - apeluri de consiliere. Subiectele abordate de copiii apelanți ce țin de consiliere psihologică sînt următoarele: sexualitate, probleme de relaționare între semeni, comunicare defectuoasă cu părinții sau rudele apropiate, hărțuire în școală sau în cercul de încredere, lipsa de comunicare și sentimentul de singurătate și problemele emoționale.

Cazurile suspecte raportate de copii în perioada 2014-2016 țin în primul rînd de violența în familie, apoi de violența în stradă, urmată de violența în instituții.

În concluzie, experții au menționat că majoritatea apelurilor recepționate de la copii reflectă lipsa de comunicare, necesitatea de afirmare, de atenție și de apreciere din partea adulților. La fel, se denotă interesul și preocuparea atît a adulților, cît și a copiilor în constituirea unei relații armonioase între părinte-copil și invers, iar apelurile nocturne reflectă absența fizică și emoțională a părintelui.

Tot astăzi, în cadrul conferinței a fost lansat site-ul oficial al serviciului „Telefonul copilului”, unde se regăsește informație utilă atît pentru adulți, cît și pentru copii, în limba română și rusă.

Sursa: NOI.md