mamaplus

Tot mai multe școli din țară, în carantină. Câți elevi și profesori s-au infectat cu COVID-19

-
//
14.12.2020

Conform ultimelor date prezentate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, 16 instituții de învățământ general din țară activează la distanță din cauza carantinei ca și în cazul a 398 de clase. Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 504, iar 10921 elevi au fost plasați în regim de autoizolare. 673 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus și 417 se află în izolare. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 149 de persoane, iar alte 179 se află în autoizolare.

În învățământul profesional tehnic, în perioada 7 - 11 decembrie, au fost înregistrați 32 de elevi testați pozitiv cu virusul Sars-Cov-2, 22 – cadre didactice și 8 din personalul nedidactic și auxiliar. De asemenea, 46 grupe de elevi sunt plasate în autoizolare.

În învățământul superior, în perioada 7 - 11 decembrie, avem 27 studenți testați pozitiv cu Covid-19, iar 116 de studenți se află în autoizolare. 22 cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 20. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate 21 persoane, iar 17 se află în autoizolare.

Din numărul total de 1398 de instituții de educație timpurie, și-au reluat activitatea la decizia fondatorului 1328 instituții de învățământ. În prezent, 27 instituții și 55 grupe de copii se află în carantină. Copii confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 sunt 10, iar alți 2328 de copii se află în autoizolare. 148 cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul Coronavirus, în autoizolare se află 228 de cadre didactice. Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 106 de persoane, iar alte 279 se află în autoizolare.