Toate instituțiile de învățămînt vor fi asigurate cu apă potabilă de calitate

Toate instituțiile de învățămînt vor fi asigurate cu apă potabilă de calitate

-
//
29.09.2016

Pînă în anul 2025, toate instituțiile de învățămînt din Republica Moldova vor fi asigurate cu sisteme durabile de apă potabilă de calitate și sigură. Despre aceasta s-a discutat la Forumul Naţional „Apă pentru Sănătate".

Toate instituțiile de învățămînt vor fi asigurate cu apă potabilă de calitate

În același timp, 75% din cetățeni vor avea acces la sisteme de apeduct, iar numărul de izbucniri epidemice de boli infecţioase din cauza apei poluate se va reduce cu 20 la sută.

Ministrul Sănătății Ruxanda Glavan a declarat în cadrul evenimentului că alimentarea populaţiei cu apă potabilă este una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă societatea și autoritățile în ultimii ani.

„Apa potabilă din mai multe localități din țară are un grad înalt de poluare. Se atestă un conținut ridicat de nitrați, fluor, bor sau amoniu. Acest fapt condiţionează apariția unui șir de maladii infecţioase precum bolile diareice și digestive acute, hepatita virală A, fluoroza dentară, afecţiuni ale sistemului imunitar ș.a. În aceste condiții, am elaborat un proiect strategic - „Programul Național pentru implementarea Protocolului privind Apa și Sănătatea în R. Moldova", care va fi implementat în perioada anilor 2016-2025", a spus Glavan.

Documentul prevede planificarea unui șir de acţiuni pe termen mediu şi lung, pentru realizarea a 33 de indicatori-ţintă pînă în anul 2025. Este vorba de dezvoltarea și implementarea tehnologiilor de tratare a apei potabile, extinderea zonelor aprovizionate cu apă potabilă de la stațiile de tratare existente precum și prevenirea poluării resurselor de apă.

La rîndul său, ministrul Mediului Valeriu Munteanu a menționat că „doar atunci cînd fiecare cetățean va avea acces la apă de calitate și la sisteme îmbunătățite de sănătate vom putea atinge cote maxime de evoluție și îmbunătățire a sistemului de viață din țara noastră".

Implementarea proiectului va costa peste 11 miliarde de lei, dintre care 17,8% sînt planificate din bugetul de stat, iar restul investițiilor urmează a fi negociate cu partenerii de dezvoltare și donatorii externi ai R. Moldova.

În prezent, 620 mii de cetățeni nu au acces la apă potabilă de calitate, iar peste un milion nu sînt conectați la sisteme îmbunătăţite de alimentare cu apă și canalizare. Probele de laborator din anul 2015 au arătat că sursele de apă centralizate subterane nu corespund parametrilor chimici în proporție de 69%. Cea mai gravă situație se atestă în raioanele Anenii Noi, Glodeni, Căușeni, Fălești, Rîșcani, Ștefan Vodă, Taraclia, Hîncești și Comrat.

Sursa: moldpres.md