mamaplus

Toate anvelopele uzate de pe teritoriile grădinițelor din capitală vor fi evacuate

-
//
30.05.2022

În capitală a început evacuarea anvelopelor de pe teritoriile grădinițelor, după ce, ani la rând, acestea au fost utilizate pentru decorul spațiilor de joacă. Sunt o soluție ieftină, dar periculoasă, susțin specialiștii, care, în urma unor expertize, au constatat că articolele sunt toxice. Astfel, autoritățile din Educație s-au autosesizat și au le-au recomandat administratorilor de grădinițe să le ducă la reciclare.

Ani la rând, anvelopele au fost utilizate pe post de decor, pe terenurile de joacă ale grădinițelor. Recent, însă, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Ministerul Mediului au efectuat o serie de expertize, în urma cărora s-a constatat că acestea sunt toxice și le-au recomandat celor din Educație să le evacueze. 

„Am primit o circulară de la Centrul de Sănătate Publică, în legătură cu evacuarea cauciucurilor. Până la acest moment vreo 300 de cauciucuri am evacuat. Mai urmează în număr la 20. Acum sunt înlocuite prin florile care se plantează, pe teren e frumos și fără ele.”, susține directorul grădiniței nr. 150, Larisa Furdui.

După ce cauciucurile sunt evacuate de pe terenul de joacă, sunt depozitate într-un loc stabilit din timp, după care vor fi duse la reciclare, a mai spus directoarea grădiniței. La rândul lor, părinții susțin că acest lucru trebuia făcut mai demult, pentru a nu pune sănătatea copilor în pericol.

În context, șeful Direcției Educație Chișinău a declarat că au fost identificați bani în bugetele de sector, pentru ca agenții economici să ia anvelopele pentru reciclare.

„Aflarea anvelopelor într-un spațiu public nu este ok, din cauza faptului că elimină anumite substanțe toxice și nu sunt conforme regulamentului de amenajare și funcționare a instuțiilor de educație timpurie. La ziua de astăzi, în funcție de sector, au fost scoase între 50 - 70 la sută din anvelope. O parte din ele urmează să fie duse pentru reciclare. Altele urmează a fi scoase și, respectiv, duse pentru reciclare.”, adiră ședul Direcției Educație Chișinău, Andrei Pavaloi.

Conform datelor statistice, peste un miliard de anvelope sunt uzate anual, la nivel mondial.