Guvernul a majorat tariful minim pentru remunerarea specialiștilor implicați în evaluarea proiectelor manualelor școlare, la inițiativa Ministerului Educației și Cercetării. Astfel, tariful minim pentru o coală de autor (16 pagini de text) va fi de 550 de lei față de 15 lei, cât era anterior. O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința de astăzi a Guvernului.
„Activitatea evaluatorului este foarte importantă pentru a asigura calitatea unui manual școlar. În același timp, majorarea remunerării ne permite să-i atragem în acest proces pe cei mai buni specialiști”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală.
Amintim că Ministerul Educației și Cercetării este în proces de elaborare a noilor manuale pentru învățământul general și liceal. Până în septembrie 2024, elevii din țara noastră vor avea manuale noi la majoritatea disciplinelor școlare. Prima tranșă de manuale noi - 43 de titluri - va ajunge în școli până la începutul anului de studii 2023-2024, iar celelalte 67 de titluri vor fi editate până în septembrie 2024.
În cadrul unor ședințe cu reprezentanții editurilor, Anatolie Topală a solicitat implicarea celor mai experimentate și calificate cadre didactice pentru pregătirea proiectelor de manuale care să corespundă rigorilor în domeniu, dar și așteptărilor elevilor și cadrelor didactice.