Sistemul de învăţămînt din Finlanda este considerat unul dintre cele mai bune din lume, iar în clasamentele internaţionale, este mereu clasat pe locul 5.
Cu toate acestea, autorităţile intenţionează să revoluţioneze acest sistem.
Astfel, se doreşte ca materiile să nu mai fie studiate şi în viitor, în şcolile finlandeze, să nu se mai predea fizica, matematica, literatura, istoria sau geografia. Şeful Departamentului de Educaţie din Helsinki, Marjo Kyllonen, explică aceste modificări: "Există şcoli care oferă o educaţie în acord cu principiile începutului de secol XX, dar cererile nu sînt aceleaşi şi avem nevoie de ceva pliabil pe cererile secolului nostru."
În locul materiilor independente, elevii vor studia evenimente şi fenomene într-un format interdisciplinar. De exemplu, Al Doilea Război Mondial va fi examinat din perspectivă istorică, geografică şi matematică. Acest sistem va fi introdus la liceu, doar elevii care au împlinit vârsta de 16 ani luînd contact cu acesta.
Ideea generală este aceea că elevii au posibilitatea de a-şi alege subiectul şi fenomenul pe care doresc să îl studieze, ţinînd cont de ceea ce vor să facă în viitor şi de capabilităţile pe care le deţine.
Mai mult, relaţia tradiţională dintre profesor şi elev este şi ea în curs de schimbare. Elevii nu vor mai aştepta, anxioşi, în bănci, să fie numiţi pentru a răspunde la o întrebare, ci vor lucra împreună, în mici grupuri şi vor discuta şi dezbate diferite probleme, potrivit descoper.ro
Sistemul de învăţămînt finlandez încurajează munca în echipă, iar această reformare a sa va cere din partea profesorilor o bună capacitate de cooperare. Aceste schimbări urmează să fie implementate începînd cu anul 2020.