mamaplus

Tânăra și concubinul ei, care au ucis o fetiță de 2 anișori la Ciocana, din nou în fața magistraților

-
//
26.01.2022

Tânăra și concubinul ei, care ar fi ucis cu o deosebită cruzime o fetiță aproape doi ani la Ciocana, la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, au fost aduși miercuri, 26 ianuarie, din nou în fața magistraților.

Judecătorii de la sediul Ciocana urmează să se expună asupra prelungirii măsurii de arest. Procurorii au cerut încă 30 de zile de arest.

Primul care a fost adus la Judecătoria Ciocana a fost iubitul fetei, care fi complice la crimă. Acesta nu a dorit să răspundă întrebărilor presei, intrând direct în sala de ședințe.

Amintim că crima s-a produs sâmbătă, 30 octombrie 2021, iar corpul neînsuflețit al micuței a fost descoperit duminică, 31 octombrie, după ce cei doi făptași au încercat să îi ducă pe oamenii legii pe o pistă greșită.

Copila a murit în chinuri groaznice. Potrivit expertizei medico legale, decesul a survenit în urma traumatismului cranio – cerebral și contuziilor organelor interne. Copilul avea și mai multe leziuni grave la nivelul pielii, iar pe spate – semne că ar fi fost înfipt cu furculița.

Potrivit Poliției, minorul fusese lăsat în grija celor doi indivizi din data de 27 octombrie.