mamaplus

Sportivii moldoveni au obținut 8 medalii la Campionatul European de taekwon-do din Marea Britanie

-
//
29.10.2024

Luptătorii de taekwon-do din Republica Moldova s-au întors cu 8 medalii de la Campionatul European, versiunea GTF, care a avut loc în orașul Hatfield, Marea Britanie.

 

mamaplus

La categoria seniori, două medalii de aur au fost cucerite de Anton Rața (categoria de greutate de 65 kg), în probele de luptă și tehnică.

Cu medalii de bronz la proba de tehnică s-au ales și Cristian Barac cu Daniel Grecu, iar Emanuel Dunas a cucerit medalia de aur la lupte și a devenit vicecampion european în concursul de tehnică specială, cea de spargere.

Două medalii de aur și-a trecut în palmares și Arsenie Popov (55 kg). Acesta a cucerit titlul continental la probele de luptă și tehnică, la categoria juniori.

Ministerul Educației și Cercetării aduce sincere felicitări sportivilor și antrenorilor pentru succesele remarcabile obținute la ediția din acest an a Campionatului European.