Astăzi suntem în ajunul Sfântului Nicolae pe stil nou, o seară foarte așteptată de copilașii care obișnuiesc să lase un pantof, o cizmă sau o şosetă lângă uşă, ca dimineața să găsească cadouri.
Sfântul Nicolae, care a fost episcop de Myra şi a trăit în secolul al IV-lea, este venerat ca protector al celor săraci, cea mai cunoscută minune a sa fiind ajutorul acordat unui bărbat sărac pentru a-şi putea mărita fetele care, din pricina sărăciei, riscau să ajungă prostituate.
De asemenea, este cunoscut ca protector al fetelor necăsătorite, al copiilor, dar şi al celor nedreptăţiţi, al călătorilor şi comercianţilor. Alte două minuni, dintre cele mai cunoscute, sunt salvarea de la moarte a trei bărbați condamnați pe nedrept şi salvarea de la înec a unui călător pe mare.
Tradițiile asociate zilei în care este prăznuit Sfântului Nicolae (6 decembrie) variază de la o țară la alta, dar peste tot s-a păstrat obiceiul de a face daruri în această zi. Deoarece se ştie că Sfântul Nicolae lăsa monede în pantofii celor săraci, s-au statornicit tradiţii similare, inclusiv în ţara noastră, astfel, copiii obişnuiesc să lase un pantof, o cizmă sau o şosetă lângă uşă sau pe pervaz, pentru ca Sfântul se le umple, noaptea, cu bomboane, fructe şi alte daruri.
Locuitorii Greciei îl cinstesc în mod special pe Sfântul Nicolae, fiind patronul Marinei greceşti, datorită legăturii sale cu marinarii. Sărbătoarea în Grecia este asociată cu mese speciale și festivități.
Praznicul Sfântului Nicolae nu este asociat cu oferirea de cadouri mari şi sofisticate, accentul fiind pus pe ideea de a oferi şi de a face bucurii altora, după modelul Sfântului Nicolae. Darurile pot fi mici și relativ simple. Dacă este vorba de cadouri pentru copiii dvs., gândiţi-vă la acele lucruri pe care copiii le pot folosi împreună cu frații sau prietenii lor sau le pot împărţi cu aceştia.
Pentru a fi în spiritul tradițiilor asociate Sfântului Nicolae, căutaţi monede de ciocolată cu care să umpleţi pantofii copiilor. Bomboanele sub formă de baston pot fi o altă idee, făcând trimitere la bastonul episcopal al Sfântului Nicolae.
De asemenea, poate fi oferită cadou o mică puşculiţă, reprezentând şi o ocazie de a-i învăţa pe copii despre virtutea generozităţii. O puşculiţă poate fi folosită pentru economisire, iar cealaltă pentru a strânge pentru donaţii.
Maşinuţe de jucărie, figurine din plastic, animăluţe de pluş, mici Puzzle-uri şi alte jocuri care să le dezvolte copiilor abilităţile de comunicare şi interacţiune sunt binevenite. Încurajați-i pe copii să se bucure de noile jucării şi jocuri împreună cu alţii sau să îşi invite prietenii să se joace.
De asemenea, un set de plastilină şi modelaj îi poate stimula pe copii către o activitate agreabilă, în care să îi angreneze şi pe fraţi sau prieteni. Îi puteţi învăţa pe cei mici să deseneze sau să picteze motive tradiţionale şi să-şi confecţioneze decorațiuni pentru împodobit bradul de Crăciun.
În cazul adulţilor, mici cadouri potrivite de Sfântul Nicolae pot fi obiecte de bijuterie, mănuşi, mici calendare pentru noul an, căni pentru ceai sau cafea, batoane de ciocolată, ornamente pentru Crăciun etc.
Darurile tradiţionale asociate cu sărbătoarea sunt:
— monedele „de aur" de ciocolată, care simbolizează monedele din cunoscuta minune a Sfântului Nicolae, care a aruncat punguliţe cu aur printr-un coș de fum sau printr-o fereastră pentru a le ajuta pe cele trei fete sărace să îşi facă zestre;
— portocalele simbolizează, de asemenea, aurul pe care l-a dăruit Sfântul Nicolae săracilor;
— acadelele în formă de baston, care simbolizează cârja de episcop.
Sunt foarte potrivite de oferit în dar şi produse tradiţionale precum coşuleţe, împletituri, străchini, blide, ştergare, marame, bijuterii cu motive populare lucrate manual şi alte produse de artizanat.
Sursa: sputnik.md