Serviciile alternative de îngrijire a copilului ar putea fi prestate în bază de patentă. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie, comunică MOLDPRES.
Astfel, în legislație se introduc două genuri de activitate noi de îngrijire alternativă a copilului: servicii de îngrijire individualizată și servicii de îngrijire de tip familial. Activitatea va putea fi realizată în baza patentei de întreprinzător.
În acest mod se urmărește legalizarea activității de îngrijitor/îngrijitoare calificat/ă a copiilor cu vârsta de până la trei ani. Ținând cont de siguranța copiilor, se propun cerințe adiționale specifice eliberării și suspendării sau retragerii patentei pentru genurile respective de activitate.
De asemenea, cadrul nou va oferi oportunități de asigurare medicală și socială a îngrijitorilor, prin impunerea unui regim fiscal simplu, accesibil și atractiv.
Proiectul de modificare a Legii cu privire la patenta de întreprinzător a fost elaborat de către deputați în colaborare cu UNFPA Moldova, UN Women, UNICEF și GIZ Moldova.