A început noul an școlar, s-au înmulțit și cazurile de colectarea ilicită a banilor în instituțiile de învățământ. Practic, în fiecare zi părinții se plâng, pe rețelele sociale, că sunt impuși să achite bani pentru diferite servicii. Și Centrul Național Anticorupție și-a intensificat activitatea. A creat o celulă de criză, iar în prima săptămână de la reluarea anului, au fost înregistrate peste 20 de cazuri, informează TV8.md.
Despre colectările de bani la grădinița 225 din sectorul Ciocana al Capitalei a scris o mamă, pe Facebook. Aceasta a arătat mesajele expediate în chat-ul comun al părinților. Oamenii sunt rugați să dea aproape 1900 de lei fiecare pentru cadouri educatorilor.
„Pentru fiecare profesor includem câte 1700 de lei și din rest să procurăm cutii de ciocolate, plicuri, șampanie. Fără flori”.
„Am mai procurat 3 sacoșe, pentru directoare, metodistă și profesoara de muzică, doar nu o să le dăm plicurile în mână și atât”.
Administrația susține că totul este legal, iar banii sunt donați benevol de către părinți și încasați de asociație. Aceasta are și un oficiu propriu, chiar în interiorul grădiniței.
Iar mătușa unui elev de la liceul Pro Succes s-a plâns că în școală sunt colectate sume impunătoare. Femeia afirmă că asociația de părinți o obligă să achite câte 3000 de lei anual pentru contractul de studii. Pe lângă acești bani, mai sunt percepute și alte sume de bani, care se ridică la câteva sute, pentru perdele, ceasuri de perete și altele.
Conducerea liceului a spus că s-a autosesizat și a inițiat o anchetă de serviciu, dar a refuzat să ofere un comentariu.
Iar o profesoară din liceul Academia Copiilor a publicat mai multe înregistrări audio de la ședințele cu directoarea școlii. Femeia susține că salariul directoarei se ridică la 8500 de lei, iar pe lângă acești bani, mai primește și premiu anual în valoare de 40 de mii de lei, alocat din banii plătiți de părinți în contul asociației.
Pentru a preveni astfel de cazuri, Centrul Național Anticorupție a format o celulă de criză. În cadrul acesteia, plângerile părinților sunt examinate în regim de urgență în comun cu cei de la Ministerul Educației. Până acum au fost înregistrate 22 de plângeri.
Majoritatea părinților doresc să rămână anonimi, ceea ce îngreunează mult lucrul ofițerilor. Datele centrului arată că cel mai des este vorba despre bani solicitați forțat de către asociațiile de părinți sau colectați în plic. Pentru astfel de acțiuni, profesorii riscă să se aleagă cu mustrări sau chiar să fie eliberați din funcție.
Sursa: TV8.md