Mesele în familie fac parte din farmecul sărbătorilor. Bucatele tradiționale pot să ne facă rău dacă nu le consumăm cu moderație. Sarmale, fripturi, cozonaci și alcool, un amestec care poate deveni periculos pentru sănătate, mai ales după o perioadă lungă de post. Medicii recomandă adaptarea treptată la alimentația bogată, folosirea legumelor și fructelor, dar și multă mișcare în aer liber.
Carnea de porc, salatele cu maioneză, cozonacul și prăjiturile nu lipsesc de pe mesele de sărbătoare ale moldovenilor, transmite tvrmoldova.md.
Medicii recomandă evitarea exceselor alimentare și alcoolice, mai ales de către cei cu probleme de sănătate. După perioada de post, corpul asimilează mai greu proteinele animale.
„Putem să gustăm din toate, dar cu limită. Este primul aspect căruia trebuie să-i dăm atenție. Una dintre reguli ar fi să reușim să stabilizăm glicemia, pentru că foarte des avem aceste fluctuații de glicemie pentru că mâncăm foarte haotic, mâncăm mult, des sau mâncăm foarte mult dulce și bem alcool… Eu aș recomanda ca fiecare masă să aibă o sursă de fibră și grăsimi sănătoase, cum ar fi niște legume la grătar, o salată, niște verdețuri. Să avem desertul după mâncare. Niciodată pe stomacul gol, să nu crească foarte rapid glicemia și să avem o producție de insulină excesivă”, explică medicul nutriționist Elena Ozun.
Tentația de a consuma cât mai mult este foarte mare. Sportul sau plimbările în aer liber ne pot ajuta să ne bucurăm de farmecul sărbătorilor, fără a apela la ajutorul medicilor.
„Cei care nu frecventează sala ar fi bine să iasă la plimbare. Vremea este frumoasă și ne permite. Chiar și cei care merg în vacanță, să profite și măcar zilnic să facem 5.000-10.000 de pași, să ne ajutăm organismul să facă față acestor provocări. Niște întinderi, să bem un pahar de apă călduță, să ne punem o muzică preferată și să ne acordăm 15-20 de minute pentru câteva sărituri simple, câteva așezări, întinderi, câteva abdomene”, îndeamnă antrenoarea de fitness Cristina Burdulescu.
Medicii recomandă câteva reguli simple în această perioadă: să ținem cont de cantitatea consumată, de hidratare, persoanele care au ținut post să revină treptat la regimul alimentar obișnuit, să evităm mâncărurile grase și să includem fructele și legumele în meniul zilei.