mamaplus

Salma Hayek, primul pictorial alături de fiica ei. Valentina e copia fidelă a mamei sale

-
//
28.04.2022

La doar 14 ani, fiica lui Salma Hayek a obținut ceea ce multe vedete doar visează. Valentina Pinault apare pe coperta celebrei reviste Vogue, alături de mama ei în primul lor pictorial împreună. Într-un interviu realizat în limba spaniolă, Salma Hayek vorbește despre viața de familie și despre faptul că fiica ei îi calcă deja pe urme.

Plină de mândrie, actrița în vârstă de 50 de ani a distribuit pe contul ei de Instagram o serie de fotografii de la ședința foto, iar fanii au observat imediat asemănarea izbitoare dintre cele două. Valentina este copia fidelă a mamei sale și mai mult, se pare că își dorește să urmeze și aceeași carieră ca a celebrei sale mame.

mamaplus

Pentru pictorial, atât mama, cât și fiica au îmbrăcat ținute de brand, deși Valentina a fost surprinsă de mai multe ori purtând treninguri sau haine lejere. Cu toate acestea, ea a ieșit din zona de confort și s-a transformat într-o adevărată vedetă, alături de mama sa.

Însă, ca orice adolescentă, Valentina apelează și la dressing-ul generos al mamei ai atunci când este în impas, așa cum a dezvăluit chiar actrița.

„Ne certăm pentru haine pentru că ea ia totul din dulapul meu. De când era mică nu m-a lăsat niciodată să-i aleg hainele, iar mie mi-a plăcut întotdeauna asta. Este foarte bună la machiaj. Eu ma pricep la machiaj, dar acum ea mă învață”, a spus Salma Hayek în interviul pentru Vogue Mexic.

mamaplus

Dar, potrivit declarațiilor ei, cele două au mai mult decât pasiunea pentru haine în comun. Amândouă vorbesc limba spaniolă, iar Valentina vrea, de asemenea, o carieră la Hollywood. Adolescenta are planuri mari de viitor își dorește să devină actriță și ulterior regizor, exact ca mama sa.

Valentina este singura fiică a lui Salma Hayek cu soțul François-Henri Pinault, cu care s-a căsătorit în 2009. Aparițiile ei oficiale au fost destul de rare, așa că acest pictorial este cu atât mai important pentru cele două. Cel mai recent, ea a însoțit-o pe mama sa la Săptămâna modei de la Paris și pe covorul roșu la premiera din Los Angeles a filmului „Eternals”, în octombrie.

mamaplus
mamaplus
mamaplus