mamaplus

Rusia a plasat mii de copii ucraineni în tabere de reeducare

-
//
15.02.2023

De la începutul războiului, Rusia a trimis aproximativ 6.000 de copii din Ucraina în 43 de „tabere de reeducare politică” de pe teritoriul său și din Crimeea, cu scopul de a-i „educa patriotic și militar în spirit pro-rus” , potrivit unui raport întocmit de cercetătorii de la Universitatea Yale, informează The Guardian.

mamaplus

Pentru cel puțin două dintre tabere, data de întoarcere a copiilor a fost amânată cu câteva săptămâni, în timp ce în alte două tabere, întoarcerea unor copii a fost amânată pe termen nedefinit.

Totodată, Rusia a urgentat în mod nejustificat adopția și plasamentul copiilor din Ucraina, într-o procedură ce poate fi catalogată drept crimă de război, mai arată informațiile raportului Yale Humanitarian Research Lab, finanțat de Departamentul de Stat al SUA.

„Scopul principal al taberelor pare să fie reeducarea politică”

Programă specifică, excursii la obiective de interes național, discuții cu veteranii. Acestea sunt câteva dintre activitățile planificate de ruși în cadrul taberelor de reeducare” , prin care Moscova a încercat să le formeze copiilor ucraineni o perspectivă pro-rusă.

De asemenea, copiii au fost instruiți și în privința armelor de foc, deși nu există vreo dovadă că au fost trimiși înapoi pentru a lupta, potrivit lui Nathaniel Raymond, unul dintre cercetătorii care au coordonat raportul.

Dovezile tot mai numeroase ale acțiunilor Rusiei scot la iveală obiectivele Kremlinului de a contesta și de a suprima identitatea, istoria și cultura Ucrainei” , a transmis Departamentul de Stat al SUA.

Impactul devastator al războiului lui Putin asupra copiilor din Ucraina va fi resimțit timp de generații”, mai arată sursa citată.

tabără de vară gratuită” , din care unii copii nu se mai întorc

Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, a declarat presei că raportul „detaliază eforturile sistematice ale Rusiei, desfășurate la nivel guvernamental, de a reloca permanent mii de copii din Ucraina în zone aflate sub controlul guvernului rus, prin intermediul unei rețele de 43 de tabere și alte facilități similare.

În multe cazuri, Rusia a pretins că evacuează temporar copiii din Ucraina sub pretextul unei tabere de vară gratuite, pentru ca mai apoi să refuze să îi returneze pe copii și să întrerupă orice contact cu familiile lor” , a mai precizat acesta.

Raportul arată că este necesar ca un organism neutru la nivel internațional să primească acces în aceste tabere și că Rusia trebuie să oprească imediat adopțiile de copii ucraineni.

Documentul mai arată că oficiali apropiați de Vladimir Putin au fost implicați îndeaproape în această operațiune, în special Maria Lvova-Belova, comisarul prezidențial pentru drepturile copilului. Raportul o citează pe aceasta spunând că 350 de copii au fost adoptați de familii din Rusia și că peste 1.000 așteaptă să fie adoptați.

Parinții ucraineni, constrânși să își dea acordul

Documentul arată că unii părinți au fost presați de ruși să permită trimiterea copiilor, cu speranța că aceștia se vor întoarce. Pentru alții, acordul părinților este oferit pentru o durată convenită de câteva zile sau săptămâni, iar copiii se întorc la părinți conform programului inițial.

Raportul – care a fost întocmit cu ajutorul imaginilor din satelit și al conturilor publice – a afirmat că numărul copiilor trimiși în tabere este probabil semnificativ mai mare” decât cei 6.000 confirmați.

Cercetătorii au vorbit cu părinții copiilor care au participat la tabere sau au fost ținuți acolo, precum și cu copii care au mers în aceste tabere.

După ce l-a sunat pe directorul taberei, unei mame i s-ar fi spus că nu pot fi aduși înapoi copiii, pentru că: «Acolo este război» ” .

Informații despre explicațiile oferite copiilor a căror întoarcere acasă a fost întârziată sunt puține.

Un oficial de la tabăra Medvezhonok i-a spus unui băiat din Ucraina că întoarcerea sa era condiționată: copiii vor fi trimiși înapoi doar dacă Rusia recucerește orașul Izium, se arată în raport.

Unui alt băiat i s-a spus că nu se va întoarce acasă din cauza ,,opiniilor sale pro-ucrainene” , mai precizează documentul citat.

Sursa