În România a nins în plină vară (FOTO)

În România a nins în plină vară (FOTO)

-
//
23.08.2017

Românii nu au mai văzut așa ceva. În noaptea de 22 spre 23 august a nins în oraşul Borşa din Maramureş. Pe Vârful Pietrosul din Munţii Rodnei, stratul de zăpadă ajunge la 5 centimetri.

În România a nins în plină vară (FOTO)

„A început noaptea trecută pe la ora 2.00 să ningă sus pe munte, la altitudini de peste 2.000 de metri. Stratul de zăpadă a ajuns undeva la 5 centimetri”, spune Ion Sorin Timiş, primarul oraşului Borşa.

Miraţi, bătrânii oraşului spun că n-au mai pomenit aşa ceva. Îşi amintesc de faptul că au mai văzut să cadă primii fulgi de zăpadă în luna septembrie dar nicidecum în luna august.

„De când sînt eu nu am mai pomenit aşa ceva. Da, în septembrie a nins, asta îmi amintesc dar în luna lui august nu am mai pomenit zăpadă. Nu se poate aşa ceva”, spune Maria Timiş, o localnică de 65 de ani.

În România a nins în plină vară (FOTO)

Dacă în urmă cu doar patru zile termometrele din Borşa indicau 35 de grade cu plus, în noptea de 22 spre 23 august, mercurul a scăzut undeva la 6 grade.

„După căldurile foarte mari de săptămâna trecută, undeva la 35 de grade, răcoarea este binevenită. Problema este pentru cei cu probleme de sănătate pentru că este o diferenţă de 30 de grade în mai puţin de 72 de ore şi este mai greu pentru organism să se adapteze”, a mai subliniat primarul oraşului.

În România a nins în plină vară (FOTO)

Sursa: noi.md