mamaplus

Revenirea în clase din 1 septembrie: cum se va proceda dacă vor apărea cazuri de COVID-19

-
//
18.08.2020

Ministra sănătății Viorica Dumbrăveanu a anunțat că procesul educațional nu va fi sistat în această toamnă dacă vor fi înregistrate cazuri de COVID-19 în unele școli. Ministra a precizat că în cazul în care va fi înregistrat vreun caz, clasa respectivă sau instituția va fi plasată în carantină.

„Noi nu vorbim deja despre sistarea întregului sistem educațional. Astfel, în cazul în care se va înregistra vreun caz într-o anumită clasă aceasta urmează să fie plasată în carantină. La fel în unele cazuri va fi sistată activitatea unei instituții dacă aceasta va deveni un focar. Dar fiecare caz va fi analizat în parte cu conducerea școlii și comisiile teritoriale de sănătate”, a declarat ministra sănătății în cadrul studioului Radio Sputnik Moldova.

Amintim că de la începutul lunii martie instituțiile de învățământ preșcolar și școlar din Republica Moldova și-au sistat activitatea în urma pandemiei COVID-19. După șase luni de sistare a activității, autoritățile au decis reluarea procesului educațional începând cu data de 1 septembrie. Vezi AICI regulile de reluare a activității.

Începând cu data de 17 august a fost reluată activitatea grădinițelor private.