Rețeaua Wi-Fi din Grădina Botanică a crescut numărul vizitatorilor

Rețeaua Wi-Fi din Grădina Botanică a crescut numărul vizitatorilor

-
//
04.11.2014

Internetul continuă să cucerească lumea. După ce reţeaua globală a pus stăpânire pe instituţii, localuri şi locuinţe, acum se răspândeşte rapid şi prin parcuri.  De câteva luni, în Grădina Botanică din Capitală este funcţională o reţea wi fi de acces la internet. Inovaţia este pe placul oamenilor. Iar administraţia se bucură de numărul în creştere al vizitatorilor.

Rețeaua Wi-Fi din Grădina Botanică a crescut numărul vizitatorilor

Tinerii sunt cei care utilizează frecvent internetul în Grădina Botanică. Unii navighează pe reţele de socializare, alţii îl folosesc pentru studii sau lucru.

"În majoritate sunt tineri care lucrează. Ei combină odihna, în aer liber cu munca. Sunt mulți tineri care se pregătesc pentru lecții", a precizat directorul Grădinii Botanice, Alexandru Teleuţă.

Internetul în aer liber atrage vizitatorii ca un magnet:

"Lucrez, verific căsuța poștală, navighez pe rețele de socializare. Avem internet și acasă dar aici e aer curat, e natură".

"Folosiți wi-fi aici?Da, îl folosesc. În ce scopuri? Comunic cu prietenii".

"Câteodată e bine să lucrezi aici. Aer curat este".

Nu toţi sunt, însă, mulţumiţi de inovaţie. Unii vizitatori spun că vin în parc anume pentru a mai reduce din dependenţa de internet:

"Tinerii stau și așa toată ziua pe Internet și eu cred că în parc lumea trebuie să se plimbe, dar să nu stea și aici pe net".

"Aici trebuie să te plimbi și să respiri aer curat, sa faci sport. Dar pe net poți să stai și acasă".

Rețeaua wi-fi a fost lansată aici acum trei luni și este disponibilă pe întreg teritoriul parcului. Iar de atunci numărul vizitatorilor a crescut cu 10%.

Anterior, reţele de acces la internet fără fir au fost lansate în mai multe parcuri din Capitală, inclusiv în Grădina Publică Ștefan cel Mare, dar și în stații de așteptare a transportului.

Sursa