Republica Moldova va introduce, în curând, Sistemul de Depozit pentru Ambalaje, o inițiativă care le va permite cetățenilor să returneze recipiente din plastic, sticlă sau metal și să primească, pentru fiecare, câte 2 lei. Potrivit Ministerului Mediului, sistemul va deveni funcțional în termen de un an de la desemnarea administratorului, proces aflat deja în derulare, transmite IPN.
Guvernul a aprobat regulamentul de funcționare, care stabilește mecanismul de colectare, returnare și reciclare a ambalajelor, atât reutilizabile, cât și de unică folosință. Administratorul sistemului va fi desemnat de Executiv, pe baza criteriilor ce includ participarea producătorilor ce dețin cel puțin 60% din volumul băuturilor plasate pe piață în 2024.
Depozitul va fi stabilit anual de Ministerul Mediului și va fi returnat consumatorilor în numerar sau sub formă de tichet valoric, la predarea ambalajelor la punctele de colectare. Aceste puncte vor fi amenajate în apropierea magazinelor, la maximum 150 de metri, și vor funcționa după același program ca și unitățile comerciale. Returnarea va fi posibilă în orice punct din țară, fără a fi necesar bonul fiscal.
Țintele de colectare vor crește gradual: în primul an, 55% pentru ambalajele din sticlă și 60% pentru cele din plastic și metal, urmând ca în trei ani să ajungă la 75-80%. Implementarea va fi însoțită de o campanie amplă de informare și educare publică.
Ministerul Mediului subliniază că sistemul de depozit funcționează deja cu succes în Germania, Lituania și România, unde a contribuit la reducerea poluării cu peste 70%. „Este momentul ca și Republica Moldova să facă acest pas pentru un viitor mai curat și o comunitate mai responsabilă“, a menționat instituția.