mamaplus

REGULI NOI: Când îți poți înscrie copilul în clasa întâi și ce acte sunt necesare

-
//
14.05.2020

Părinţii cu copii de vârstă şcolară îi pot înscrie online în clasa întâi. Acest lucru poate fi făcut din 21 mai, iar procesul se va realiza în două etape. Înscrierea se va efectua atât online, cât şi la sediul instituţiei de învăţământ, conform locului de trai al viitorului elev. Din cauza pandemiei, certificatele medicale pot fi depuse până la întâi septembrie. Decizia a fost luată de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Prima etapă de înscriere a copiilor în clasa I va avea loc în perioada 21 mai – 19 iunie, iar a doua, între 21 iunie şi 31 iulie. Şefa Cabinetului Ministrului Educaţiei, Mariana Marin, spune că înscrierea online este disponibilă doar pentru elevii din municipiile Chişinău şi Bălţi. Pentru ceilalţi copii, părinţii vor trebui să depună dosarul la şcoală sau să trimită actele pe adresa de email a instituţiei de învăţământ.

"În contextul evenimentelor în care ne aflăm în legătură cu pandemia COVID-19 se permite ca aceste acte să fie aduse odată cu venirea copiilor la şcoală, iar părinţii în acest an vor completa o cerere pe propria răspundere că se obligă să prezinte setul de acte completat până la începutul anului şcolar", a declarat Mariana Marin.

Pentru a-şi înscrie copiii în clasa întâi, părinţii trebuie să prezinte fişa medicală, două poze ale copilului şi raportul privind maturitatea şcolară. Platforma de înscriere online în clasa întâi a fost lansată anul trecut.