Produsele uşor alterabile, interzise spre comercializare în lipsa frigiderelor

Produsele uşor alterabile, interzise spre comercializare în lipsa frigiderelor

-
//
22.06.2016

Produsele alimentare uşor alterabile, aşa ca lactatele, carnea, mezelurile, ouăle  şi conservele sunt interzise spre comercializare în lipsa frigiderelor, pe perioada vremii caniculare. Pentru a nu admite încălcări în acest sens, autorităţile vor intensifica controalele în pieţe şi în adiacentul acestora. Măsurile se conţin într-un plan de acţiuni aprobat de autorităţile municipale, transmite IPN.

Produsele uşor alterabile, interzise spre comercializare în lipsa frigiderelor

În preajma pieţelor şi a altor obiective alimentare urmează a fi asigurată funcţionarea cabinelor medicale, fie staţionare, fie provizorii, pentru acordarea asistenţei medicale populaţiei. Medicii de familie şi asistenţii medicali urmează a fi asiguraţi cu necesarul pentru acordarea ajutorului pentru prevenirea fenomenelor de deshidratare şi hipertermie.

În instituţiile de învăţământ preşcolar şi cele de odihnă pentru copii sunt interzise activităţile sub cerul liber între orele 10.00 şi 18.00.

Recomandările generale pentru populaţie în perioada caniculară prevăd: evitarea expunerii prelungite la soare în orele amiezii, evitarea scăldatului în bazinele cu apă stătătoare, consumul a 2 litri de apă pe zi, evitarea băuturilor alcoolice şi a băuturilor dulci carbogazoase. La fel, sunt recomandate hainele de culoare deschisă, din fibre naturale, consumul de fructe şi legume în stare proaspătă etc.

Sursa: IPN.md