mamaplus

Produsele lactate cu grăsimi vegetale nu vor fi scoase de pe rafturile magazinelor

-
//
13.03.2019

Laptele, smântâna, brânza şi caşcavalul care conţin grăsimi vegetale şi alte adaosuri vor fi scoase din lista lactatelor şi incluse în categoria produselor alimentare. Fabricile de lactate au la dispoziţie şase luni, pentru a opera toate modificările. 

 

mamaplus

Un document în acest sens a fost aprobat deja de Guvern şi urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, în câteva zile, scrie publika.md

Conform modificărilor, fabricile trebuie să schimbe denumirile produselor vizate şi să elaboreze un nou concept de ambalaje, cu mai multe detalii despre conţinut. Scopul acestui proiect este de a stabili cerinţe mai dure faţă de calitatea, producerea, etichetarea şi transportarea lactatelor. 

"Aceste standarde ţin de competitivitatea produselor, ţin să menţină compoziţia produselor lactate fără a avea careva substituiri. Dacă el este lapte, atunci ingredientul principal este laptele. Dacă este smântână, el trebuie să conţină doar produsul lactat sau derivatele produselor lactate", a declarat Carolina Linte, președinta Asociației Producătorilor și Procesatorilor de Lapte. 

Odată cu modificarea, TVA-ul pentru produsele vizate a crescut de la 8% la 20 %, fapt ce va duce la scumpirea acestora. Autorii proiectului mizează pe faptul că producătorii nu vor mai fi motivaţi să le fabrice. 

"Noile prevederi vor intra în vigoare doar după şase luni de la data publicării. Aceasta este perioada în care agenţii economici se pot conforma la prevederile stabilite. Fabricile de produs lactate au scop să producă lapte şi produse lactate, nu?", a zis Tatiana Nistorică şefă de direcţie Ministerului Agriculturii.

Consumatorii speră că pe rafturile magazinelor vor fi mai multe produse naturale.

"Dacă sunt din adaouri ar fi o idee bună. Să fie tot natural."

"Ne străduim să cumpărăm produse cât mai naturale, de la piaţă.Trebuie să producă un produs natural, ca să fie vaci, să fie ferme. pentru asta e nevoie şi de locuri de muncă. " 

"Pe ambalaj trebuie să scrie care este produs natural, poate este mai scump şi se merită. Care vrea să mănânce sănătos îşi ia naturale, care vrea sintetic, cumpără după buzunar.Mă uit să fie lapte, să nu fie adaosuri din prafuri, mă mai uit la etichetă. "

Documentul nu-i vizează pe vânzătorii ambulanţi de lactate.